luni, 24 decembrie 2012

Salată de boeuf

Este o salată pe care o facem de regulă de Crăciun și de Paște.

Ingrediente:

-piept de pui fiert,
-morcov fiert,
-cartofi fierți,
-castravete murat,
-mazăre,
-maioneză,
-gogoșar murat în oțet, măsline, albușul de la un ou fiert pentru decor,
-muștar,
-sare, piper.

Cantitățile se stabilesc în funcție de preferințe.

Carnea și legumele se taie cubulețe,mazărea scursă și spălată, trei sferturi din maioneză, sare, piper și muștarul se amestecă într-un vas mai mare. Se pune amestecul în vasele de prezentare și se nivelează cu o spatulă, apoi se pune un strat subțire de maioneză. Urmează decorarea în funcție de preferințe și de spiritul artistic al fiecăruia.



Poftă bună !

Salata de pui cu omletă

Această salată se poate face in orice sezon ingredientele fiind usor de procurat.

Ingredientele necesare sunt:

-piept de pui fiert și tăiat felii subțiri,
-o omletă făcută foarte subțire, ca o clătită, care se răceste și apoi este taie fideluță,
-castravete murat taiat cubulețe, sau salată verde
-gogosar murat tăiat ,
-sare, piper,
-porumb conservat la cutie.

Se amestecă ingredientele, se ornează.

Poftă bună !

duminică, 27 mai 2012

Păstrăv cu piure de morcov


-păstrăv,
-2 linguri de făină,
-1 lingură de mălai
-150 g iaurt
-2 morcovi,
-2 cartofi,
-usturoi,
-50 g unt,
-2 linguri smântană,
-sare, piper.


Se curată cartofii şi morcovi, se spală , se taie in bucaţi mici pentru a se fierbe mai usor. Când au fiert se pasează bine şi se adaugă untul , smântâna, sarea , piperul şi usturoiul tocat foarte bine. Piureul de morcovi se montează pe farfurie cu ajutorul unui inel metalic.

Păstrăvul se curăţă, se spală şi se introduce in el lămâie, sare, ulei de măsline si rosmarin, la exterior se sărează, piperează şi se lasă la macerat in frigider o oră.Se scoate şi se dă printr-un amestec de făină de grâu, mălai şi sare , se prăjeşte in ulei.Se scoate din tigaie şi se pune pe un şervet de hârtie pentru a absorbi excesul de ulei.

Sosul se face din  2 căţei de usturoi, ce se pisează si se amestecă cu iaurt.

Separat facem o mămăliguţă din apă, mălai , sare şi puţin ulei. Când e gata se pune intr-un vas ce a fost uns cu putin ulei, se lasă putin apoi se răstoarnă in farfurie.

Am decorat farfuria cu un aranjament din roşie,salată, castravete şi frunze de ceapă.


                                                           Poftă bună !

joi, 24 mai 2012

PASCĂ CU CREMĂ DE BRÂNZĂ


Crema de brînză:
750 g brânză de vaci
100g unt
200 ml smântana
100 g făina
200g zahăr
un praf de sare
5 ouă
stafide, vanilie, lămâie rasă
 Se omogenizeaza brănza ca o cremă , se adaugă untul moale, smântâna, sarea, gălbenuşurile,făina şi aromele.
Albuşurile se bat spumă , se adaugă zahărul şi se bate in continuare ca o bezea. Se adaugaă peste brânza amestecând usor.
Se pune uşor compoziţia in tavă peste aluat, uşor.

Blatul din pandişpan:

5 ouă
11 linguri de ulei
2 pahare  zahăr
2 pahare  faină
o linguriţă amoniac stins cu zeamă de lamâie sau un praf de copt

Se separă ouăle. Se bat galbenuşurile cu ulei ca la maioneză . Separat se bat albuşurile cu zahărul. Se amestecă apoi, uşor, galbenuşurile cu albuşurile , făina
şi amoniacul. Se pune in tava pe hârtie de copt unsa cu ulei pe ambele parti.





Poftă bună !

luni, 16 aprilie 2012

Salată de primăvară

Această salată, poate fi folosită şi ca un detoxifiant al organismului primăvara cand apar primele plante după o iarnă grea, ca cea din acest an.

Ingrediente:

-frunze de păpădie
-frunze de untişor (grîusor)
-ulei de măsline
-castravete
-ridichi
-sare
-piper
-oţet balsamic

Preparare:

Se culege păpădia şi untişorul primăvara devreme, inainte de inflorire, dimineaţa.Se folosesc frunzele tinere după ce au fost spălate si scurse de apă. Se adaugă celelalte ingrediente. Se poate servi cu friptura de miel , drob.


                                                                    Pofta bună !

Drob de miel

Ingrediente :

-Măruntaie de la un miel
-prapurele de la miel
-4 ouă crude,
-o lingură smîntană
-2-3 linguri de gris
-1 legătură ceapă verde
-o ceapă tocată marunt
-1 legătură pătrunjel
-1 legătură mărar
-ulei
-sare, piper,

Preparare:

Se spală măruntaiele cu apă, rinichiul se spintecă şi se spală cu apă cu otet, apoi sunt puse la fiert in apă cu sare , boabe de piper.Se scot şi se răcesc, apoi se toacă  mărunt cu un cutit.Se pun intr-un vas pe foc cu putin ulei şi ceapa tocată marunt, se călesc putin. Se ia de pe foc şi se  adaugă ouăle crude, sare,  piper măcinat,   grisul, smîntană şi verdeată tocată.Se amestecă totul foarte bine.
Se ia o tava , se unge cu ulei şi  se pune prapurul de miel intins bine ca o foaie in tavă, surplusul se lasă peste marginile tavii, deoarece cu el se va inveli drobul. Se pune  amestecul, se acoperă cu prapurele şi se dă la cuptor 30 de minute la 180 de grade.Se pot pune si 2-3 ouă fierte in mijlocul amestecului, pentru decor.
Se serveste cu hrean ras cu sfecla roşie, sau cu hrean ras cu smîntană.

                                       
                                                                     Poftă bună !

Hristos a inviat !